Tag Archives: icoane pe lemn

Sergiu Savin

Sergiu-Savin-mica-199x300“Sergiu Savin – complexă personalitate artistică a «migrat» spre arta icoanei dinspre un inconfundabil și original spațiu cultural – teatrul, pe care l-a slujit cu sfințenie zeci de ani, în care a realizat peste 200 de spectacole, montări extraordinare, la care a făcut atât regia cât și scenografia. Glisarea spre o altă zonă a artei – cea de spiritualitate – s-a făcut lin, dar cu ambiția de a învăța și a stăpâni și acest domeniu, de care se simțea atras și care nu-i era deloc străin, pentru a-și manifesta o altă dimensiune creativă a personalității sale. Ceea ce nu la împiedicat însă să înceapă cu începutul , adică să învețe arta icoanei la origini, în Grecia, pe muntele Athos și în Macedonia, iar motivele religioase descoperite aici se întâlnesc și în portretele sfinților create într-o viziune originală și pe toate minunatele sale icoane de inspirație bizantină. Sau să studieze arta coptă sau vecinătățile religioase catolice. Aprofundarea acestor studii, dublată de talentul său inconfundabil s-au concretizat apoi, în adevărate opere de artă. Astfel galerii consacrate sau spații de artă sacre din țară, București, Brașov, Suceava, Strehaia, Timișoara, Cluj, Oradea, Caransebeș, Beiuș, dar și din Ungaria și Italia au devenit de-a lungul ultimilor ani, locuri emblematice care au găzduit expozițiile sale personale.”

Text preluat de pe atelier de icoane

Advertisements