Locatie GTCI 2011

GTCI 2011 Locaţie/ Venue  

Sonnenfeld Palace, Moscow Street nr. 8

Gala Traficantului de Cultură Internaţional 2011, Oradea – s-a desfasurat în incinta Palatului Sonnenfeld, pe Str. Moscovei, nr. 8 (locaţia ce include actuala cafenea Moszkva).

Istorie în paragină

Una din cele mai frumoase construcţii cu care se poate mândri Oradea, Palatul Sonnenfeld, aşteaptă să-şi redobândească gloria de altă dată. Lucru dificil de realizat însă, în condiţiile în care statul nu-i sprijină cu nimic pe actualii proprietari ai clădirii. Ba din contră, uneori le pune şi piedici.

Gabriel Sonnenfeld locuieşte în capitală, iar co-proprietarul, Adam Friedlander, unchiul său, la Viena. Timp de 19 ani, Sonnenfeld a luptat în instanţă pentru moştenirea pe care comuniştii au confiscat-o în mod abuziv de la tatăl său.

Moştenire… scumpă
În ultimul an, impozitul pe care Gabriel Sonnenfeld îl plăteşte pentru clădirea din strada Moscovei s-a triplat, mulţumită Ordonanţei nr. 59 din 2010. „Am aflat că, dintr-o dată, aş avea de dat 34.000 de lei. E o sumă enormă, pe care mi-ar fi imposibil s-o plătesc”, se revoltă proprietarul. Aşa se face că, recent, Sonnenfeld a fost nevoit să se întoarcă la Oradea, să dea telefoane, să facă drumuri, să bată la uşile birourilor din Primărie şi să ceară sprijinul administraţiei locale. „Problema este în curs de rezolvare. Dumnealui a dobândit această proprietate prin succesiunea unor drepturi, aşa că suma va scădea”, a precizat Tănase Miculescu, adjunctul Direcţiei Economice din Primărie.
Dacă în Bucureşti „moda” e ca vechile clădiri cu valoare de monument să fie incendiate sau dărâmate, pentru a elibera preţioasele terenuri, iar în Oradea, monumentele sunt lăsate pur şi simplu să se prăbuşească încet, Sonnenfeld s-a dovedit a fi un proprietar responsabil. A făcut investiţii importante, ca să îmbunătăţească starea imobilului, a fost înţelegător şi chiar generos cu foştii chiriaşi. „Spaţiile de la parter sunt date în chirie, iar banii îi reinvestesc în conservarea imobilului. Primăria mă obligă să fac faţada, lucru pentru care am deja şi proiect, cu toate avizele necesare. Am rezolvat şi problema încălzirii, deşi au fost cheltuieli serioase. Acum, cine doreşte să se mute aici, poate avea căldură. Podul şi acoperişul am încercat să le conservăm şi urmează să renovăm intrarea”, enumeră Sonnenfeld.

Ce-a fost…
Palatul de pe Moscovei nr. 8 a fost proiectat de arhitectul Spiegel Frigyes, fratele străbunicii lui Gabriel, Adolf Sonnenfeld, cel care a pus bazele tipografiei în Oradea. „Imobilul are subsol, parter şi trei etaje”, descrie Mircea Paşca, în teza sa de doctorat, intitulată „Habitatul orădean la începutul secolului al XX-lea”. „La parter, înspre stradă, se găseau spaţii pentru magazine, iar înspre curte, două mari depozite. (…) La etajul întâi sunt două apartamente mari, aristocratice, aproape identice. Etajele superioare au o organizare identică, aici existând trei apartamente pe nivel”, mai apare în lucrare. Gabriel Sonnenfeld a auzit multe poveşti din gurile bunicilor sau părinţilor săi. De pildă, ştie că la primul etaj locuiau familia lui Adolf şi a fiicei sale, măritate cu tatăl lui Adam Friedlander. După moartea acestora, apartamentele au fost ocupate de bunicii săi şi de Adam Friedlander, actualul co-proprietar, al cărui părinţi au fost ucişi în deportare. Etajele superioare erau ocupate de medici, jurnalişti, scriitori şi alţi boemi ai acelor vremuri. „Doctorul care locuia acolo picta în timpul liber. Am şi acum o lucrare de-a lui”, povesteşte Gabriel. Înainte de-a fi deportat, unul din chiriaşi a scris o carte, cu titlul „Oradea în furtună”. „Înainte de 1936-1938, Oradea era probabil cel mai cosmopolit loc. În pofida căderii financiare, toţi orădenii se simţeau bine, indiferent de religie sau etnie. Era seninătate, veselie”, ştie Gabriel, din auzite, de la tatăl său. Despre bunic, tatăl avea multe poveşti de spus, inclusiv cum a petrecut o noapte de beţie, alături de Ady Endre.

…şi ce-a ajuns

După deportare, muncă silnică şi, spre final, trei ani petrecuţi în arestul Securităţii, comuniştii i-au forţat mâna tatălui lui Gabriel, obligându-l să doneze tipografia. În 1985, palatul a trecut în proprietatea statului, iar după 1990, Gabriel l-a revendicat. Statul i-a retrocedat moştenirea pe bucăţi, astfel că în 2001 familia Sonnenfeld a început să-şi recapete moştenirea. „Chiriaşii au venit odată cu retrocedarea. Stăteau 19 familii în şase apartamente. Conform legii, m-am angajat să-i mai ţin cinci ani, pe o chirie ridicolă, urmând să fiu scutit de impozite pe această perioadă. Mai apoi am aflat că această hotărâre s-a anulat la nivel local, aşa că patru din cinci ani tot am plătit impozit integral!”, îşi aminteşte, revoltat, proprietarul. Pe măsură ce-au eliberat spaţiile, chiriaşii au lăsat în urmă numai dezastru. „Majoritatea nici n-au predat cheile, aşa că am fost nevoiţi să dărâmăm uşile ca să putem intra”, relatează Nagy Karoly, avocatul proprietarilor. În urma lor au lăsat bucăţi de mobilier vechi, cărţi, haine, aparate defecte, instalaţiile distruse… şi nu numai. „Din 1990, clădirea a fost folosită de oamenii străzii”, explică, delicat, Sonnenfeld, adăugând că gunoaiele rămase în urmă nu sunt tocmai plăcut mirositoare. „În beci, sunt metri de cărbuni şi de alte mizerii, care s-au depus în straturi şi trebuie îndepărtate, dar din păcate, nicio firmă nu face asta, aşa că va trebui s-o facem noi.” Chiriaşii au luat cu ei câteva piese de valoare din moştenirea lui Gabriel, inclusiv un candelabru uriaş, cu decor din sticlă de Murano şi o sobă de teracotă albă, cu valoare muzeală. „Singura piesă care a rămas şi pe care n-o vând este o veche masă de biliard, care cântăreşte tone”, adaugă proprietarul.

Gabriel Sonnenfeld ţine cu adevărat la tradiţia familiei sale. Ştie ce s-a întâmplat atât în familia sa, cât şi în oraşul în care a locuit, chiar dacă a fost plecat din ţară, mulţi ani. Nu e păcat ca un astfel de om să nu găsească sprijin în propria lui ţară?

Suflet bun. O altă „piesă” deosebită este liftul din interiorul palatului, care astăzi nu mai funcţionează. „În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, bunicul a donat spitalului evreiesc, devenit spital militar, motorul liftului din palat”, relatează Gabriel Sonnenfeld. În plus, povesteşte acesta, bunicul său a salvat mulţi tineri, atunci când a fost deportat. „A susţinut că mulţi dintre orădenii aliniaţi pentru “selecţie”, în faţa trenului ajuns la Auschwitz, ar fi fost angajaţii lui, la tipografie. Astfel, în loc să fie ucişi, aceşti evrei din Oradea au fost puşi la muncă, falsificând bani, conform ordinelor date de nazişti. Toţi au rămas în viaţă”.

GTCI 2011 Venue  

Sonnenfeld Palace, Moscow Street nr. 8

The International Gala of the Cultural Trafficker 2011 took place at Sonnenfeld Palace, Moscow St. 8, Oradea (in the same building as the Moszkva Coffe House).

Abandoned history

One of the most beautiful buildings in Oradea, the Sonnenfeld Palace is waiting to regain its lost glory. Yet, this is hard to achieve, given that besides being not at all supportive of the current owners, the authorities seem to be hindering them occasionally.

Gabriel Sonnenfeld currently lives in Bucharest, while Adam Frielander, his uncle and the co-owner of the Palace, lives in Vienna. For 19 years, Sonnenfeld has fought a legal battle to regain his rightful inheritance which the communists have confiscated from his father.

The expensive inheritance

In this final year alone, the tax Gabriel Sonnenfeld is to pay for the Palace tripled, due to the Decree no.59 from 2010. “I found out, that all of a sudden, I owe 34000 lei. This is a huge amount of money, which I would find impossible to pay”, says Sonnenfeld. This is the reason why, recently, Sonnenfeld returned to Oradea, to appeal to the City Hall and ask for the support of the local authorities. “The problem is due to find its solution shortly; Mr. Sonnenfeld inherited the building, so it is possible that the tax due will be less”, declares TănaseMiculescu, deputy of the Department of Economics, Oradea City Hall.

If in Bucharest, the current ‘fashion’ for most old, valuable buildings is to be burnt or destroyed to free up the precious land, in Oradea, monuments are left to decay slowly;however, Sonnenfeld proved to be a responsible owner.To improve the state of the building, hemade ​​significant investments,wassympatheticand evengenerous tothe former tenants. “The ground floor spacesarerentedand themoney isreinvested in theconservationof the Palace.The local authorities require that I renovate the façade, for which I already developed a project that has all the necessary approvals. I already solvedthe problem ofheating, even though that cost me serious money. Now whoever wants to move in, can do so in a heated building. We tried to conserve the attic and the roof and the next step is to restore and repair the entrance”, says Sonnenfeld.

Once upon a time…

The Sonnenfeld Palace was designed by the architect Spiegel Frigyes, Gabriel’s great grandmother’s brother, for Adolf Sonnenfeld, the founder of Oradea’s printing house. “The building comprises of a basement, ground and three other floors”, describes MirceaPaşca in his Ph.D thesis entitled “Oradea’s habitat in the early twentieth century”. “On the ground floor, facing the street, there was space for shops and in the courtyard, two large warehouses. (…) Onthe first floor, there are twolarge, aristocratic, almost identical apartments. The upper floors are identical, with three apartments on each floor”, Paşca’s thesis reads. Gabriel Sonnenfeld heard many stories from his parents and grandparents. For example, he knows that on the first floor, Adolf’s family and his daughter’s family lived; she was married to the father of Adam Friedlander. After their death, the apartments were occupied byhis grandparentsandAdamFriedlander, currentco-owner, whose parents werekilled during thedeportation. The upper floorswereoccupied bydoctors, journalists, writersand otherbohemiansof the time. “One doctor who lived there used to paint in his free time. I still have one of his works”, says Gabriel. One of the other former tenants, before he got deported, wrote a book, called “Oradea in the storm”. “Before 1936-1938, Oradeawasprobably the mostcosmopolitanplace. Despite the financial collapse, the people from Oradea were well, feeling good, irrespective of religion or ethnicity. There was a spirit of serenity and joy”, Gabriel knows from his father. About Gabriel’s grandfather, his father had many stories to tell, including how he spenta night ofdrinking, withAdyEndre.

…and now

After deportation, hard labour, and, towards the end, three years spent in the Security arrest, the communists forced Gabriel’s father to donate the printing house. In 1985, the Palace ended up in property of the state; after 1990, Gabriel claimed it back. The state returnedhim his inheritance bit by bit, so that in 2001the familySonnenfeldbegan regainingtheir heritage. “The tenants started coming back when the building was returned to their owners: 19 families in six apartments. According to the law, I had to commit to renting to them for five more years, on a ridiculous rent. This would have made me exempt from taxed during that period. LaterIlearned thatthisdecisionwas canceledlocally, sothat four out ofthose five years, Ipaidfulltax”, recalls, revolted, the owner. As thetenants moved out, theyhaveleft the place in a disastrous state. “Most have neverhanded overthe keys, so Ihad tobreak in” says KarolyNagy, the owner’s lawyer. Many of them haveleftbehindpiecesof old furniture, books, clothing, broken appliances, destroyed facilities…and not only.”Since 1990, the building wasused bythe homeless,” said, gently, Sonnenfeld, adding thatthe garbageleft behindwasveryfragrant. “In the cellar, there are stillmetersofcoaland otherdebris, deposited inlayers, waiting to be removed, but unfortunately, nocompanydoes that, so you’ll haveto do itourselves.”Tenantshavetaken withthem somevaluable piecesof theSonnenfeldlegacy, including ahugechandelier, decorated with Murano glassanda whitetiled stove, of museumvalue. “The only piece thatremainsandthat I am not going to sell is an oldpool table, weighingtons,” adds the owner.

GabrielSonnenfeldcares greatly abouthis familytradition. He knowswhat happenedwith both his family andthecity wherehe lived, even though he wasout of the country formany years. Isn’t it unfortunate thatsuch a manfinds nosupportin his owncountry?

A kind heart

Another special “piece” is the elevator inside the palace, which no longer works. “During WWII, my grandfather donated the motor of the elevator to the Jewish Hospital, which had been transformed into the military hospital”, says Gabriel Sonnenfeld. In addition, he says, his grandfather saved many young people, when he was deported. “He claimed that many of the people of Oradea deemed for “selection” when the train arrived at Auschwitz, were his employees from the printing house. Thus, instead of being killed, these jews from Oradea were made to work, forging money, under the orders of the Nazis. There were all left to live.”

 


3 responses to “Locatie GTCI 2011

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: