Muzică Cvartet Intermezzo

Cvartetul a fost înfiinţat în urmă cu şase ani, prima sa apariţie publică fiind un concert de binefacere susţinut la Catedrala romano- catolică din Oradea. Toţi cei patru instrumentişti care-l compun sunt membrii ai Orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat din acest oraş.
Fiecare dintre ei se bucură de o bogată experienţă artistică, dobândită atât din activitatea orchestrală, cât şi în urma numeroaselor apariţii solistice sau în cadrul altor formaţii camerale. În decursul celor şase ani de existenţă, apariţiile publice şi la televiziune ale formaţiei, atât în ţară cât şi în străinătate (Ungaria şi Franţa), au devenit tot mai numeroase şi apreciate. Pe lângă recitaluri şi concerte de muzică clasică, cvartetul a fost invitat să concerteze şi cu ocazia unor evenimente mondene, festivităţi ocazionate de congrese sau conferinţe, întruniri ale unor cluburi, bănci sau firme, aniversări şi nunţi etc.)
În ce priveşte repertoriul formaţiei, acesta este structurat pe două coordonate: cea dintâi cuprinzând lucrări ale compozitorilor clasici:Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert, Brahms, Dvorak, Grieg, Chausson, Debussy, Britten, Schostakovici, Păutza, şi o alta cu muzica de ambianţă şi divertisment: soft clasics, muzică vieneză (J.Strauss), de dans (tangouri şi valsuri), jazz (Scott Joplin, Duke Ellington, George Gershwin), uşoară (The Beatles, Elvis Presley), canzonete, muzică italiană şi spaniolă etc..

Video:

http://www.youtube.com/watch?v=DATiNPwkoJI&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=NYCjueqjrt8

http://www.youtube.com/watch?v=2oWBTgzcX14&feature=related

Pentru mai multe detalii accesați:http://artmap.ro/intermezzo/

Advertisements

About GTCI

GTCI este un eveniment cultural care are ca scop promovarea producţiilor experimentale, într-un efort de a face ca şi oraşul Oradea să devină vizibil în sfera internaţională a artelor şi a circuitului cultural. Printre secţiunile acestei gale se numără piese de teatru, concerte, filme, arte vizuale, expoziţii de fotografie, ateliere de teatru şi lansări de carte. Artiştii invitaţi sunt din România şi din străinătate. Pentru mai multe informaţii, ne puteţi scrie la gtci.romania@gmail.com! View all posts by GTCI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: